Conform teoriei Imago (H. Hendrix; H. L. Hunt) o relație de cuplu va
parcurge următoarele trei stadii (și sub-stadii) pe parcursul dezvoltării ei
1. Iubirea
romantică (idealizare și
entuziasm, un stadiu scurt). Senzațiile sunt intense și dezirabile (plăcute) și
sunt o reexperimentare a conectării originare (legătură originară, simțită în
prima parte a vieții, este reparată – apare un sentiment de plenitudine, bucurie
și uimire).
Biochimic observăm un cocktail de substanțe – crește energia, gândirea obsesivă la
partener, ruminarea și dificultatea de a ne concentra.
Psihologic, există sentimentul că iți cunoști partenerul dintotdeauna, lipsa axei
temporale – există doar prezentul, apartenența și unirea cu celălalt,
certitudinea că celălalt este esențial pentru supraviețuirea noastră. Cum arată
acest cuplu? Unul dintre parteneri exprimă ceea ce celălalt reprimă, alături de
partener simțim că suntem din nou conectați la acea parte din noi pe care am
negat-o, afișăm cea mai buna variantă/partenerul care am dori să fim până nu
mai putem și apare adevărata față, nu vedem defectele sau le transformăm în calități.
Stilurile de apărare complementare nu apar încă.
2. Lupta
pentru putere (apare plictiseala/dezamăgirea/frustrarea,
stadiu scurt sau poate dura întreaga viată).
De ce
apare?
· Unul dintre
parteneri descoperă diferența dintre cum își închipuia că este partenerul, și
cum este el în realitate (se simte păcălit sau că a făcut o greșeală). Începe încercarea
de a-l face pe partener să devină ceea ce credeam noi ca este, și să se anuleze
pe sine, iar acolo apar mecanismele lui de apărare. În literatură, acest fenomen
se numește obiecția la diferență, și este considerată sursa tuturor
conflictelor umane. Centrul problemelor este reprezentat de elemente precum:
negativitatea, excluziunea și inegalitatea. Soluția la aceste probleme este combinația
între următoarele elemente: afirmarea celuilalt, sărbătorirea diferențelor,
incluziunea universală și egalitatea.
· Acomodarea
creierului cu biochimia iubirii.
· Acomodarea cu
relația: partenerii încep să își arate sinele mai puțin perfect, să devină leneși
față de celălalt, neglijenți în ce spun, se comportă ca ființe rănite și realizează
că și partenerul este la fel. Ei cred că partenerul le poate îndeplini toate
nevoile, dar nu vrea să o facă, iar apoi încetează să creadă că partenerul le
va satisface toate nevoile. Conflictul este doar o rampă de trecere, el trebuie
să se întâmple.
Mecanismele luptei pentru putere: Partenerul este văzut ca o amenințare, din cauza înclinației naturale a
oamenilor spre negativ (până nu se dovedește sigur, e considerat periculos).
Apare apoi reacția de luptă, fugă sau îngheț în funcție de stilul personal. Înghețul
poate fi folosit de ambii parteneri, dar individul minimizator folosește mai
mult. Acesta își direcționează energia în afara relației (alți parteneri,
copii, job) din teamă că legătura s-ar putea rupe din nou și ar suferi prea
mult. Într-o relație, cheia nu este despre ce se ceartă cuplul, ci cum se ceartă!
Teoria spune ca, cuplul gestionează conflictul în funcție de stadiul de
dezvoltare în care au fost blocați partenerii. De obicei, individul nici nu
poate oferi ceea ce i se pretinde, pentru ca nu are cum.
Stadiile
luptei pentru putere:
Lupta pentru putere se manifestă ca un răspuns la
o pierdere imensă (a planurilor, speranțelor, idealurilor) și activează cele 6
stadii ale doliului (Elisabeth Șubler-Ross)
1. Șocul
(partenerii refuză să creadă că ceva rău se întâmplă)
2. Negarea
(ignoră, sau cred că nu există o problemă reală)
3. Furia (încep
să devină furioși pe măsură ce apar dovezile)
4. Negocierea (stabilesc
înțelegeri/târguri care nu funcționează)
5. Disperarea
(simt că nu mai pot face nimic/nu îi mai ajută nimic, încep să își închipuie
cum ar fi cu altcineva sau singuri)
6. Acceptarea (realizează
nu pot obține iubirea pe care o doresc și au trei opțiuni: să plece, să rămână așa
sau să ceară ajutor).
Rezultatele
luptei pentru putere pot fi:
· Relația
fierbinte (ne vom certa până
la moarte!) – adaptarea fiind prin mecanismul luptă sau fugi. Partenerii se
simt nefericiți, dar niciunul nu renunță la luptă. Fiecare crede că are
dreptate și nu vrea să cedeze. Aceștia depun multă energie în relație, dar
majoritar negativă (critică/invalidare – la fel ca în copilărie). Au runde
repetitive de ceartă și împăcare, ani la rând, dar infidelitatea nu prea apare în
acest tip de relații.
· Relația
paralelă – adaptarea este prin amorțire
sau distanțare. E ca și când partenerii trăiesc în lumi diferite, și își petrec
mult timp în afara relației. Fac schimb de informații la nivel superficial, și
pot părea din exterior ca relații normale. Pot rămâne multă vreme împreună, de
dragul copiilor, dar ceva lipsește din relația lor. Infidelitatea este des întâlnită,
relația fiind considerată un divorț invizibil.
De ce rămân totuși în relație? Există speranța pentru nevoia de
conectare nesatisfăcută, cuplată cu frica de intimitate. Lipsa intimității este
o plângere principală, dar totuși anxietatea intimității este la baza problemei
(teama de a nu pierde din nou conexiunea și a repeta trauma inițială din copilărie).
Decât să risc să o pierd din nou, mai bine deloc.
· Divorțul – reprezintă renunțarea la relație
· Cer ajutorul - (indivizii realizează că au nevoie de ajutor, pentru
a repara conexiunea și a crea un parteneriat conștient)
3. Adaptarea/rezolvarea - deseori există încercarea cuplurilor de a se reîntoarce
în primul stadiu, iar când descoperă că acest lucru nu este posibil, trebuie să
aleagă una dintre opțiunile rezultate din lupta pentru putere: adaptarea
la o relație aventuroasă sau paralelă, divorțul, parteneriatul conștient).
Hi, this is a comment.
To get started with moderating, editing, and deleting comments, please visit the Comments screen in the dashboard.
Commenter avatars come from Gravatar.