Subiectul tulburărilor de personalitate a reprezentat mereu un domeniu fascinant, și nu de puține ori întâlnim personaje fictive sau reale, în filme sau în viața cotidiană, care au aceste trăsături de personalitate atipice și care ne trezesc curiozitatea. Uneori ne simțim atrași de ei, pentru ca sunt excentrici și fascinanți, alteori ne înspăimântă de-a dreptul! Cel mai interesant este însă, când ne regăsim elemente ale propriei personalități într-una dintre categorii.

Chiar și specialiștii în domeniul sănătății mintale consideră tulburările de personalitate ca fiind o provocare în activitatea lor, dar progresul înregistrat în ultimii ani în zona terapiei, ne face să ne simțim tot mai optimiști. Cei care își iau un angajament și încep un plan de tratament, au șanse foarte bune de reușită, de îmbunătățire a propriei vieți cât și a familiei lor.

Dar, haideți să vedem care sunt și cum sunt descrise tulburările de personalitate în momentul de față în literatura de specialitate…

Tulburarea de personalitate antisocială

Încă din copilărie aceste persoane au avut probleme comportamentale, iar în adolescență posibil să fi fost delicvenți. Ca adulți, sunt egoiști, manipulativi și nemiloși. Înșală, fură, mint, fără a simți remușcări și sunt interesați de ce ceilalți doar dacă au ceva de obținut de la ei. Impulsivi, imprudenți și violenți, devin deseori infractori.

Există două subtipuri

· Psihopatie – caracterizată prin comportament amoral (nu ține cont de reguli morale), egoism extrem, probleme de relaționare cu ceilalți (aroganță, grandomanie, falsitate și lipsă de empatie), lipsa sentimentelor de vinovăție și a remușcărilor, agresivitate crescută (cu sentimente frecvente și intense de furie și invidie), dorință de manipulare a celorlalți.

· Sociopatie – caracterizată prin comportament amoral și predispus la infracțiuni, sentiment scăzut de responsabilitate morală. Indivizii cu această tulburare pot fi nervoși, iritabili, acționează din impuls, mint și manipulează, dar sunt capabili să formeze atașamente și să fie loiali de cei care le pasă. Este mai puțin probabil ca aceștia să comită acte violente față de cei apropiați, pentru ca au capacitatea de a simți vinovăție și remușcări.

Elemente principale

· Incapabili să mențină joburi constante

· Nu reușesc să respecte legile și normele sociale

· Iritabili și agresivi, deseori având conflicte fizice

· Iresponsabili cu banii, nu reușesc să își achite obligațiile

· Acționează impulsiv și nu planifică

· Mint și escrochează pentru câștiguri

· Nu se preocupă de siguranța lor sau a altora

· Lipsa capacității de a fi părinți responsabili

· Lipsa capacității de a menține o relație monogamă

· Lipsa remușcărilor și sentiment de îndreptățire pentru acțiunile lor ilegale/imorale

Tulburarea de personalitate evitantă

Persoanele cu personalitate evitantă tind să fie timide, singuratice, hipersensibile și cu stimă de sine scăzută. Deși își doresc contacte sociale, se tem extrem de tare de dezaprobare și respingere. Evită chiar și activitățile profesionale, care implică relaționarea cu alți oameni, din teama de a fi criticat sau respins.

Elemente principale

· Exagerează posibilele probleme/pericole/riscuri, care presupun ceva diferit de rutina lor obișnuită

· Nu au prieteni apropiați (sau au un singur prieten), în afara rudelor, și evită contactul cu alți oameni

· Sunt ușor de rănit și se îngrijorează mult

· Nu sunt dispuși să se implice în interacțiuni cu alții, decât dacă sunt siguri că vor fi simpatizați

· Se tem că dacă se simt stânjeniți, ceilalți o sa observe semnele de anxietatea

· Reținuți social, din teamă că ar putea spune ceva greșit sau prostesc

· Tind să aibă rezultate mediocre și le este greu să se concentreze

Tulburarea de personalitate borderline

Persoanelor cu această tulburare tinde să le lipsească sentimentul de sine, și de aceea trăiesc cu o frică de abandon și sentiment de vid interior. Aceștia au o instabilitate emoțională accentuată, au izbucniri de furie și violență, și acționează impulsiv. Relațiile lor sunt intense însă instabile, și de multe ori se auto-vătămează sau amenință cu suicidul.

Elemente principale

- Au relații intense și instabile, alternând des între idealizarea celuilalt (este cel mai bun) și devalorizarea lui (este cel mai rău)

- Comportament impulsiv dăunător propriei persoane (financiar, sexual, alimentar, etc.)

- Instabilitate emoțională, cu treceri rapide de la depresie la iritabilitate la anxietate

- Furie intensă și manifestări violente

- Sentimente cronice de gol interior sau de plictiseală

- O perturbare și nesiguranță a identității, privind: imaginea de sine, orientarea sexuală, valori, orientarea în carieră, obiective pe termen lung, tipul de prieteni doriți

- Eforturi de a evita abandonul (real sau imaginat)

- Gesturi sau amenințări suicidale sau de automutilare

- Idei paranoide trecătoare, induse de stres

Tulburarea de personalitate dependentă

Persoanele care suferă de această tulburare sunt excesiv de dependenți și submisivi, ajungând să depindă foarte mult de cei din jur pentru sprijin si ghidaj. Au o intensă teamă de separare, și se agață de ceilalți ca nu cumva să fie abandonați. Aceștia tind să fie pasivi, nesiguri, lipsiți de asertivitate și se sacrifică pe sine în favoarea dorințelor altor persoane. Mai mult ca orice, își doresc ca alții să își asume responsabilitatea pentru cele mai importante domenii ale vieții lor, deoarece le lipsește încrederea în propria judecată și abilități.

Elemente principale

- Incapabili să ia decizii de zi cu zi, fără sprijinul și încurajarea altora

- Le permit altora sa ia cele mai importante decizii pentru ei

- Sunt de acord cu ceilalți, chiar dacă consideră că aceștia greșesc, doar de teama de a nu fi respinși

- Au dificultăți în a începe proiecte sau în a se implica în activități în mod independent

- Se oferă să facă lucruri neplăcute, doar pentru a se face plăcuți și acceptați

- Se simt devastați când o relație apropiată se încheie

- Se tem să nu cumva să fie abandonați

- Se simt incomod să fie singuri și evită din răsputeri să rămână singuri.

- Sunt răniți ușor de critici sau dezaprobare

Tulburarea de personalitate histrionică

Persoanele care suferă de acest tip de tulburare par inițial fermecătoare, plăcute, energice și seducătoare, dar în timp pot fi percepute ca fiind instabile, egocentrice și imature. Acest tipar este observat predominant la femei, și este vizibil de multe ori și în vestimentație sau maniere.

Elemente principale

- Caută sau solicită constant încurajări, aprobare sau laude

- Aspect exterior și comportament inadecvat, exagerat de seducător

- Exagerat preocupați de atractivitatea fizică

- Exprimări exagerate ale emoțiilor și emoții superficiale

- Stare emoțională schimbătoare

- O toleranță scăzută la amânarea recompenselor/sau satisfacerea nevoilor

- Se simt inconfortabili când nu sunt în centrul atenției

- Stil de vorbire foarte vag și lipsit de detalii

Tulburarea de personalitate narcisică

Indivizii cu personalitate narcisică tind să se simtă grandioși, speciali și îndreptățiți să fie tratați preferențial. În același timp ei sunt anxioși și impulsivi, iar relațiile cu alții sunt superficiale și bazate pe interes și exploatare.

Elemente principale

- Reacționează la critici prin furie, stres sau umilire (deși nu arată)

- Profită și îi exploatează pe ceilalți pentru propriul interes

- Au un sentiment grandios al propriei persoane

- Consideră că problemele lor sunt unice, și pot fi înțeleși doar de oameni speciali

- Preocupați de fantezii de succes nelimitat, putere, strălucire

- Așteptări nejustificate de a primi un tratament special

- Solicită atenție și admirație în mod constant

- Lipsă de empatie și incapacitatea de a trăi ce simt ceilalți

- Trăiri de invidie față de alții

Tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă

Persoanele care suferă de această tulburare sunt adresa inhibați, încăpățânați, perfecționiști, rigizi, hiperconștiincioși și anxioși. Ei evită intimitatea și se bucură puțin de viață, din cauza exigenței extreme. Ei pot avea succes, dar dorința de a fi perfecți le consumă foarte multe resurse și deseori au probleme în finalizarea la timp a sarcinilor.

Elemente principale

- Perfecționism care interferează cu finalizarea sarcinilor

- Preocupare exagerată față de detalii, reguli, liste, ordine

- Insistențe nerezonabile ca și alții să facă lucrurile în același mod ca și ei

- Nu permit altora să facă unele lucruri de teamă că nu le vor face corect

- Devotament excesiv față de muncă, și excluderea activităților de recreere

- Indeciși – luarea deciziilor este deseori amânată/evitată

- Hiperconștiincioși și inflexibili din punct de vedere moral/etic

- Exprimare slabă a afecțiunii

- Lipsa de generozitate, dacă nu există un câștig personal

- Incapabili să renunțe la obiecte vechi, deși inutile

Tulburarea de personalitate paranoidă

Persoanele paranoide sunt percepute ca fiind reci, distante, suspicioase, hipersensibile, geloase și cu teamă de intimitate. Aceștia pot fi și grandomani, rigizi, certăreți și arțăgoși. Din cauza acestor trăsături, tind să duca vieți izolate și deseori sunt considerați antipatici.

Elemente principale

- Refuză să aibă încredere în alții, din cauza temerilor nejustificate

- Interpretează unele remarci sau evenimente inofensive, ca fiind de fapt amenințări

- Sunt neiertători în fața insultelor, și poartă ranchiună multă vreme

- Pun la îndoială fidelitatea celor din jur, în mod nejustificat

- Se așteaptă ca alții să îi exploateze sau rănească, fără a avea argumente

- Sunt ușor de ofensat și reacționează cu furie la ofensă

Tulburarea de personalitate schizoidă

Persoanele cu acest tip de personalitate tind să fie extrem de retrase, nu doresc interacțiunea cu alte persoane deoarece nu obțin plăcerea din relațiile interumane. Ei pot să funcționeze independent, dacă găsesc o activitate profesională în care nu e nevoie să interacționeze cu alții. Din punct de vedere emoțional, sunt aplatizați, visează excesiv cu ochii deschiși, sunt distanți și lipsiți de umor.

Elemente principale

- Nu își dorește relații apropiate nici măcar de familie, și nu simte lipsa lor (cu excepția rudelor de gradul unu)

- Nu are prieteni apropiați, sau are cel mult unul

- Aproape întotdeauna alege activitățile solitare

- Rareori trăiește emoții puternice (furie/bucurie)

- Dezinteresat de relații sexuale

- Indiferent la laudă sau critică, distant și rece

Tulburarea de personalitate schizotipală

Persoanele cu acest tip de personalitate au un comportament excentric, și un conținut aparte al gândirii. Ei descriu de obicei experiențe stranii și neobișnuite. Sunt dificil de abordat și au afectivitate inadecvată sau foarte restrânsă. Niciunul dintre aceste elemente nu atinge proporții psihotice.

Elemente principale

- Idei suspicioase sau paranoice, cu emoții foarte restrânse sau inadecvate

- Anxietate socială extremă, cu disconfort marcat în situații noi

- Credințe ciudate (superstiții, telepatie, clarviziune) sau gândire magică

- Iluzii corporale (simt prezența unei forțe care nu este real acolo)

- Comportament sau înfățișare bizare sau excentrice

- Lipsa prietenilor apropiați

Sursa - Tulburările de personalitate din DSM-5 (Len Sperry)

Citește mai mult ...

Adulți

Drama existențială și teama de moarte

"Toți suntem nemuritori, dar trebuie să murim întâi."

– Mircea Eliade

Probabil cel mai greu de acceptat adevăr, pe care trebuie să îl asimilăm și să îl acceptăm, este faptul ca suntem ființe muritoare. De multe ori acest enunț sună banal, ca și cum e normal, e o realitate pe care o știm... dar chiar așa să fie? Înțelegem în profunzime ce înseamnă acest lucru, sau de fapt fugim de el ca un hamster care se învârte cu mult sârg într-o roată de alergat, crezând că face ceva foarte important?

Un posibil moment de claritate îl putem avea atunci când reflectăm prin ochii unui copil această realitate crudă. Când un copil înțelege pentru prima dată, că viața lui și a celor dragi este finită, întreg pământul de sub picioarele lui se cutremură. Părinții încearcă prin diverse metode, inclusiv religioase, să liniștească aceste temeri, și totuși ... întrebările fără răspuns, amânate și neclare, pot genera anxietăți care îl vor însoți multă vreme.

Conștientizarea propriului sfârșit este și mai acută atunci când ne apropiem de vârsta a treia. Problemele de sănătate, lipsa vitalității, pensionarea sau moartea unor prieteni apropiați, sunt de multe ori borne care te obligă să privești într-o anume direcție. Dacă până în acel moment, evitarea a fost modalitatea preferată de a gestiona teama, acum s-ar putea să nu mai fie suficient.

Irvin Yalom, unul dintre cei mai cunoscuți terapeuți contemporani, abordează în cartea sa "Călăul Dragostei" mai multe aspecte din terapia existențială care merită discutate. Acesta spune că temerile noastre fundamentale provin din strădania noastră de a face față unei realități brutale și dure, și anume:

Moartea este inevitabilă pentru noi și pentru cei pe care îi iubim

Suntem liberi în mare măsură să ne construim viață (și răspunzători pentru rezultat)

În ultimă instanță suntem cu toții singuri (mai ales în fața morții)

Viața nu are un sens sau un scop evident

Chiar dacă aceste adevăruri ne dor, o deplină conștientizare a morții ne oferă înțelepciune și ne îmbogățește viața. Deși realitatea concretă, fizică, a morții ne distruge, ideea de moarte ar putea să ne salveze. Cum anume? În felul prin care alegem să ne trăim viața!

Un pas crucial în transformarea și evoluția noastră este asumarea responsabilității pentru modul în care arată viața noastră. Dacă mereu suferința noastră este provocată de o forță sau putere exterioară, nu vom avea nici un punct de sprijin de la care să plecăm. Suntem doar o altă frunză în vânt, purtată de furtună. Oamenii care nu știu ce vor și ce simt devin agățați de dorințele altora, tinzând să devină obositori, iar în momentul în care realizează că au trăit îndeplinind dorințele altei persoane și nu cele proprii, se pot trezi într-o criză existențială complexă. Chiar dacă reușim să ajungem la înțelepciunea necesară, simplul fapt că ne asumăm responsabilitatea, nu ne garantează schimbarea. Ea este totuși punctul din care schimbarea poate începe. Decizia de a schimba ceva este de multe ori dificilă. De ce? Pentru că presupune renunțarea la altceva, pentru ca presupune eliminarea altor opțiuni, element greu de acceptat.

Oamenii sunt ființe în permanentă căutare a sensului și semnificației, într-o lume în care acestea sunt extrem de greu de găsit. Asta ne face să ne întrebăm permanent - De ce trăiesc? Dacă totuși am putea renunța la această întrebare, și să ne întrebăm mai degrabă - Cum trăiesc? Poate ca răspunsul la această întrebare ar fi nu doar mai ușor de găsit, ci și un ghid în necunoscut. Dacă răspunsul la întrebarea - Cum trăiesc? ar fi unul care m-ar mulțumi, ar mai fi atât de dificilă întrebarea - De ce trăiesc?

"Dacă există cumva o cale spre mai bine, ea reclamă să privim în față răul cel mai mare."

- Thomas Hardy

Odată ce acceptăm răul cel mai mare, propria moarte, intervine întrebarea - OK, și acum? O mulțime de posibilități și nuanțe apar, pentru a începe să trăiești o viață completă, autentică și aliniată la dorințele tale reale. O viață care este trăită acum, în prezent, fiind conștienți că viitorul acela... cândva...s-ar putea să nu vină niciodată, iar trecutul, deși de multe ori extrem de viu, e doar o umbră.

Deși realitatea este că nu putem schimba legile naturii, putem să le folosim astfel încât ideea de moarte să nu ne mai sperie așa de mult. Oamenii care simt că nu și-au îndeplinit potențialul, că nu și-au trăit viața așa cum au vrut, au dificultăți mai mari în a accepta moartea. Dacă conștientizăm asta, și încercăm să folosim timpul în favoarea noastră, putem să ne reorganizăm prioritățile și poate să punem pe listă ceva ce ne-am dorit întotdeauna să facem. Nu în viitor, ci acum!

Problematica morții capătă noi nuanțe atunci când vorbim de pierderea unei persoane dragi, resimțită tragic de cele mai multe ori. Doliul este un proces complex, care presupune rememorarea trecutului și ajunge până în viitorul proiectat. Adeseori pierderea unui părinte sau prieten apropiat se aseamănă cu pierderea trecutului, a unor vremuri frumoase. Pierderea unui copil, în schimb, înseamnă pierderea viitorului, și puține pierderi pot fi mai mari de atât. Un asemenea eveniment ne spulberă iluzia că suntem unici și invulnerabili, ne lasă fără apărare și de multe ori complet pierduți. Înțelegerea și împărtășirea tristeții, urmate de reînceperea preocupării pentru cei ce încă au nevoie de noi, pot fi primii pași în procesul de doliu.

"Refuzul de a primi ce-ți oferă viața, ca să nu-i rămâi dator cu moartea."

- Otto Rank

Probabil cu toții avem regrete legate de ceva ce nu am făcut, o oportunitate pe care nu am fructificat-o, o șansă pe care am ratat-o. Dacă analizăm sincer, ce anume ne-a oprit, probabil o să descoperim multe frici, mai mult sau mai puțin reale. Din dorința de a se proteja, mulți oameni cer garanții de la viață, lucru imposibil de obținut. Astfel ratează posibilitatea de a trăi o reușită sau de a învăța dintr-un eșec. Totul, absolut totul, e temporar, și noi totuși cerem să fim scutiți de regulile generale ale universului.

Un element cheie care ne poate ajuta în această călătorie de dezvoltare personală, este identificarea sinelui fundamental și a elementelor adiționale, periferice. De prea multe ori, valorile societății moderne sunt axate pe ce am, ce dețin, și nu pe cine sunt eu. Dacă nu ai avea nimic ... cine ai fi tu? Daca nu ai putea sa menționezi ce bunuri ai, ce funcții, ce roluri ... ce ar mai rămâne? Întrebarea această ne sperie în primă fază, iar apoi ne eliberează! Chiar și corpul nostru fiind într-o continuă transformare, nu ne poate defini. Cel mult spune ceva despre noi într-un anume punct al vieții. Cine sunt eu, esența mea, fără elementele periferice, nu poate fi distrus, nu poate fi anulat - ceea ce e cu adevărat minunat!

Citește mai mult ...

Adolescenți

Adulți

Copii

Anxietatea

Anxietatea - ce este și ce putem face?

Tulburările de anxietate sunt un grup de probleme psihologice similare, care au ca și element comun o frica/anxietate excesivă și perturbarea comportamentului. Ce înseamnă excesiv și când ar trebui să ne ridice semne de întrebare? Pentru fiecare dintre noi poate diferit. Atunci când viața și activitatea noastră zilnica, profesională, socială sau personală, sunt afectate este un semnal clar că avem nevoie de ajutor ca să depășim aceste stări.

Care este diferența între frică și anxietate? Frica este în general un răspuns la un pericol, real sau nu, iar anxietatea este anticiparea unui pericol. De multe ori ne facem scenarii negative privitoare la un eveniment, iar cu cât acestea sunt mai intense și retrăite, cu atât frica se va împleti cu anxietate și se vor crește reciproc.

Când apar și cum evoluează? Unele tulburări anxioase apar încă din copilărie, fiind susținute de unele trăsături de personalitate sau de evenimente pe care copilul le trăiește și le interpretează. Dacă aceste tulburări nu sunt tratate, ele tind să se accentueze la vârsta adultă și chiar să afecteze funcționarea adultului.

Tipuri de tulburări anxioase

Anxietatea de separare (frica și anxietatea de a se despărți de persoana care îl îngrijește (ex. mama))

Mutismul selectiv (incapacitatea de a vorbi în situații sociale, chiar dacă nu există cauze fiziologice iar comunicarea se desfășoară normal în cadrul familiei)

Fobiile specifice (teama de anumite obiecte și situații care duce la evitare (ex. animale, mediu natural, sânge/răni, situații))

Fobia socială (teamă privind interacțiunile sociale în care ar putea fi criticat/neacceptat)

Atacul de panică (teamă sau disconfort intens timp de câteva minute, cu simptome fiziologice si/sau mentale)

Tulburarea de panică (atacuri de panică imprevizibile, teama de a le avea și evitarea unor situații)

Agorafobia (teama de spații deschise/închise, transport în comun, mulțimi sau teama de a rămâne singuri în casă; teama că va fi dificil să scape din acele situații, că nu vor putea să ceară ajutor și că se vor simți jenați)

Anxietatea generalizată (îngrijorarea excesivă și persistentă referitoare la un domeniu considerat dificil; simptome de neliniște, agitație, oboseală, dificultăți de concentrare, iritabilitate, stare de tensiune, probleme de somn)

Tulburarea anxioasă indusă de substanțe (ca simptome adverse la un medicament, în caz de intoxicație sau în caz de sevraj după consumul unor substanțe)

Tratament și terapii eficiente

Tulburările de anxietate sunt foarte comune, și aproape fiecare dintre noi ne vom confrunta la un moment dat în viață cu elemente dintr-o tulburare chiar dacă nu vom dezvolta o problemă psihologică majoră.

Din punct de vedere genetic suntem programați să fim vigilenți în caz de pericol, avem nevoie de protecția părinților atunci când suntem copii, dorim aprobarea grupului când suntem adolescenți, ne facem griji pentru noi și familia noastră când suntem adulți. Toate acestea contribuie de multe ori la formarea tulburărilor anxioase, mai ales dacă intrăm într-un cerc al îngrijorării și al evitării.

De ce unii oameni sunt anxioși iar alții nu?

O parte a răspunsului ar fi genetic, predispoziție din familie plus modelele pe care le avem în jurul nostru. Părinții anxioși cresc de multe ori copii anxioși, dacă problema nu este identificată și tratată.

Partea a doua a răspunsului este modul de gândire. În terapia cognitiv-comportamentală, care s-a dovedit in studii de specialitate ca fiind foarte eficientă, accentul este pus pe gândurile iraționale pe care persoanele anxioase le au și le cultivă excesiv. Terapeuții lucrează cu clientul, încercând să identifice aceste gânduri, iar apoi discută găsind varianta lor mai rațională și mai utilă pentru funcționarea individului în viața de zi cu zi. După ce partea de gândire este adresată, partea de comportament este și ea evaluată. Expunerea treptată, cu sprijinul psihologului este foarte eficientă și aduce multe beneficii pe plan social și profesional, crescând calitatea suportului social și implicit a vieții.

Deși sună clar în teorie, în practică de multe ori este dificil de aplicat. Cauzele care au provocat tulburarea și contextul în care au apărut trebuie de multe ori evaluate, iar pe baza concluziilor persoana în cauză poate decide dacă vrea să evolueze, să cultive un nou mod de a vedea viața, sau să rămână blocat în niște sfori invizibile, trase de alții în mod mai mult sau mai puțin conștient.

Fiecare dintre noi poate fi mai mult decât ce este în prezent, cu condiția să vrea!

Citește mai mult ...

Adolescenți

Adulți

Copii

Evaluarea psihologică – când este cazul?

O evaluare psihologică este binevenită oricând ne putem întrebarea dacă noi sau cei dragi nouă suntem bine din punct de vedere psihologic. Dacă avem o stare neplăcută, dar nu știm dacă este depresie, când suntem îngrijorați dar nu știm dacă avem anxietate, când copilul nostru are comportamente care ne îngrijorează sau nu se dezvoltă așa cum ne așteptam, când părinții noștri în vârstă încep să uite tot mai mult.

Evaluarea psihologică presupune, în general, 6 pași

realizarea unui interviu clinic

alegerea testelor potrivite

administrarea testelor psihologice și analiza lor

analizarea tuturor datelor din interviu, teste, observații

redactarea raportului de evaluare

împărtășirea rezultatelor cu clientul

Psihologul evaluează condițiile de stres în care se află persoana, iar apoi statusul cognitiv (procesele de gândire) și cel emoțional. Se vor discuta istoricul persoanei, integrarea socială (familie, prieteni, ocupație), probleme medicale sau utilizarea de substanțe (medicamente, alcool, etc.). Scopul principal este ca împreună cu clientul să descoperim posibile cauze ale problemelor actuale, pe care să le examinăm apoi mai atent. În următoarea etapă se includ în evaluare testele psihologice, care ne ajută să și măsurăm o anumită caracteristică. Ca și la analizele fizice, această etapă ne arată cât de severă este problema cu care ne confruntăm.

– În general se culeg următoarele tipuri de informații, urmărind scopul pentru care persoana a venit la evaluare sau a fost adusă la evaluare

- informații demografice și de identificare

– motivul principal și problemele cu care se confruntă clientul

– istoricul medical și psihiatric, precum și tratamentele utilizate (în prezent și în trecut);

– istoricul educațional și profesional

– istoricul familial (naștere, copilărie, dezvoltarea personală);

– date despre experiențe negative (traume, abuz, neglijare, accidente);

– obiectivele și așteptările actuale legate de intervenție.

Evaluarea psihologică nu ar trebui să constituie un motiv de îngrijorare. Așa cum mergem la medic si ne facem analize anuale, așa ar trebui să abordăm și evaluarea psihologică. O înțelegere complexă a vieții interioare actuale ne dă o direcție spre viitor, spre intervenții mai complexe sau specializate, dacă este cazul.

Citește mai mult ...

Adolescenți

Adulți

Relatii de cuplu

Stadii ale relațiilor. Provocări și evoluție.

Conform teoriei Imago (H. Hendrix; H. L. Hunt) o relație de cuplu va parcurge următoarele trei stadii (și sub-stadii) pe parcursul dezvoltării ei

1. Iubirea romantică (idealizare și entuziasm, un stadiu scurt). Senzațiile sunt intense și dezirabile (plăcute) și sunt o reexperimentare a conectării originare (legătură originară, simțită în prima parte a vieții, este reparată – apare un sentiment de plenitudine, bucurie și uimire).

Biochimic observăm un cocktail de substanțe – crește energia, gândirea obsesivă la partener, ruminarea și dificultatea de a ne concentra.

Psihologic, există sentimentul că iți cunoști partenerul dintotdeauna, lipsa axei temporale – există doar prezentul, apartenența și unirea cu celălalt, certitudinea că celălalt este esențial pentru supraviețuirea noastră. Cum arată acest cuplu? Unul dintre parteneri exprimă ceea ce celălalt reprimă, alături de partener simțim că suntem din nou conectați la acea parte din noi pe care am negat-o, afișăm cea mai buna variantă/partenerul care am dori să fim până nu mai putem și apare adevărata față, nu vedem defectele sau le transformăm în calități. Stilurile de apărare complementare nu apar încă.

2. Lupta pentru putere (apare plictiseala/dezamăgirea/frustrarea, stadiu scurt sau poate dura întreaga viată).

De ce apare?

· Unul dintre parteneri descoperă diferența dintre cum își închipuia că este partenerul, și cum este el în realitate (se simte păcălit sau că a făcut o greșeală). Începe încercarea de a-l face pe partener să devină ceea ce credeam noi ca este, și să se anuleze pe sine, iar acolo apar mecanismele lui de apărare. În literatură, acest fenomen se numește obiecția la diferență, și este considerată sursa tuturor conflictelor umane. Centrul problemelor este reprezentat de elemente precum: negativitatea, excluziunea și inegalitatea. Soluția la aceste probleme este combinația între următoarele elemente: afirmarea celuilalt, sărbătorirea diferențelor, incluziunea universală și egalitatea.

· Acomodarea creierului cu biochimia iubirii.

· Acomodarea cu relația: partenerii încep să își arate sinele mai puțin perfect, să devină leneși față de celălalt, neglijenți în ce spun, se comportă ca ființe rănite și realizează că și partenerul este la fel. Ei cred că partenerul le poate îndeplini toate nevoile, dar nu vrea să o facă, iar apoi încetează să creadă că partenerul le va satisface toate nevoile. Conflictul este doar o rampă de trecere, el trebuie să se întâmple.

Mecanismele luptei pentru putere: Partenerul este văzut ca o amenințare, din cauza înclinației naturale a oamenilor spre negativ (până nu se dovedește sigur, e considerat periculos). Apare apoi reacția de luptă, fugă sau îngheț în funcție de stilul personal. Înghețul poate fi folosit de ambii parteneri, dar individul minimizator folosește mai mult. Acesta își direcționează energia în afara relației (alți parteneri, copii, job) din teamă că legătura s-ar putea rupe din nou și ar suferi prea mult. Într-o relație, cheia nu este despre ce se ceartă cuplul, ci cum se ceartă! Teoria spune ca, cuplul gestionează conflictul în funcție de stadiul de dezvoltare în care au fost blocați partenerii. De obicei, individul nici nu poate oferi ceea ce i se pretinde, pentru ca nu are cum.

Stadiile luptei pentru putere:

Lupta pentru putere se manifestă ca un răspuns la o pierdere imensă (a planurilor, speranțelor, idealurilor) și activează cele 6 stadii ale doliului (Elisabeth Șubler-Ross)

1. Șocul (partenerii refuză să creadă că ceva rău se întâmplă)

2. Negarea (ignoră, sau cred că nu există o problemă reală)

3. Furia (încep să devină furioși pe măsură ce apar dovezile)

4. Negocierea (stabilesc înțelegeri/târguri care nu funcționează)

5. Disperarea (simt că nu mai pot face nimic/nu îi mai ajută nimic, încep să își închipuie cum ar fi cu altcineva sau singuri)

6. Acceptarea (realizează nu pot obține iubirea pe care o doresc și au trei opțiuni: să plece, să rămână așa sau să ceară ajutor).

Rezultatele luptei pentru putere pot fi:

· Relația fierbinte (ne vom certa până la moarte!) – adaptarea fiind prin mecanismul luptă sau fugi. Partenerii se simt nefericiți, dar niciunul nu renunță la luptă. Fiecare crede că are dreptate și nu vrea să cedeze. Aceștia depun multă energie în relație, dar majoritar negativă (critică/invalidare – la fel ca în copilărie). Au runde repetitive de ceartă și împăcare, ani la rând, dar infidelitatea nu prea apare în acest tip de relații.

· Relația paralelă – adaptarea este prin amorțire sau distanțare. E ca și când partenerii trăiesc în lumi diferite, și își petrec mult timp în afara relației. Fac schimb de informații la nivel superficial, și pot părea din exterior ca relații normale. Pot rămâne multă vreme împreună, de dragul copiilor, dar ceva lipsește din relația lor. Infidelitatea este des întâlnită, relația fiind considerată un divorț invizibil. De ce rămân totuși în relație? Există speranța pentru nevoia de conectare nesatisfăcută, cuplată cu frica de intimitate. Lipsa intimității este o plângere principală, dar totuși anxietatea intimității este la baza problemei (teama de a nu pierde din nou conexiunea și a repeta trauma inițială din copilărie). Decât să risc să o pierd din nou, mai bine deloc.

· Divorțul – reprezintă renunțarea la relație

· Cer ajutorul - (indivizii realizează că au nevoie de ajutor, pentru a repara conexiunea și a crea un parteneriat conștient)

3. Adaptarea/rezolvarea - deseori există încercarea cuplurilor de a se reîntoarce în primul stadiu, iar când descoperă că acest lucru nu este posibil, trebuie să aleagă una dintre opțiunile rezultate din lupta pentru putere: adaptarea la o relație aventuroasă sau paralelă, divorțul, parteneriatul conștient).

Citește mai mult ...